Ultimul weekend al verii, încărcat de evenimente
- prejbanantonio
- Aug 30, 2024
- 1 min read

În acest weekend, cel mai renumit festival istoric din județul Hunedoara îți va deschide porțile. Dac Fest – ,,Sub semnul lupului” transformă Măgura Uroiului într-un centru de reconstituire istorică, aducând la viață spiritul dacilor și al romanilor.
Cea de-a XIV-a ediție a festivalului Dac Fest – ,,Sub semnul lupului”, va avea loc în perioada 30 august – 1 septembrie 2024, la Măgura Uroiului. Evenimentul reunește, anul acesta, numeroase trupe din țară și din străinătate, dar și foarte mulți oameni pasionați de istoria antică.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc în seara zilei de vineri, 30 august, la Simeria și va fi marcată printr-o paradă a costumelor antice. Sâmbătă și duminică, în 31 august și 1 septembrie, oamenii sunt așteptați în număr cât mai mare, la Măgura Uroiului, pentru a retrăi momente cheie din istoria dacică.
„Fiind a XIV-a ediție. Practic facem buletinul, aducem ateliere noi, trupe noi din străinătate. Am schimbat puțin chiar și formatul, vom merge mai mult pe educație, pe ateliere. Anul acesta ca noutate, de exemplu, vom avea un atelier de bijuterie romană, cu turnare de inele în bronz, o sa avem un un atelier de artilerie romană, vom trage cu catapulta, balista.”- Lucian Panov – Președinte Terra Dacica Aeterna
Ediția de anul acesta a festivalului promite să fie o experiență unică pentru toți paricipanții. Acesta își dorește să îmbine educația istorică cu divertismentul, într-un cadru natural impresionant.
Comments