Final de “Citești și Câștigi”. Câștigătorii au urcat pe podium
- prejbanantonio
- Apr 11
- 2 min read

S-a încheiat cea de-a XI-a ediție a concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”. Cele peste 25 de colegii și licee înscrise au trecut prin mai multe probe dificile, pentru ca, în final, cele mai bune echipe să urce pe podium. Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara a fost cel care a ocupat locul întâi.
După câteva luni pline de emoție, provocări și curaj, concursul a ajuns la final. Participanții și-au pus în valoare toate atuurile și au acumulat cunoștințe din numeroase domenii. Lupta dintre cele două echipe calificate în finală a fost una strânsă, iar concurenții au dat tot ce au avut mai bun pentru a câștiga.
Concursul a fost organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara - Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Conducerea instituției se declară bucuroasă să constate că, la fiecare ediție, tinerii reușesc să-și îmbunătățească nivelul de cunoștințe. „Citești și câștigi!” a devenit o veritabilă stare de spirit, care îmbină perfect studiul, camaraderia, munca în echipă și dorința de autodepășire — valori care au contribuit la formarea caracterelor tinerilor competitori.
Aplauzele și felicitările nu au întârziat să apară atunci când echipa Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” a câștigat competiția. Locul al II-lea a revenit echipei de la Colegiul Național „Decebal” din Deva. Coordonatorul echipei hunedorene s-a declarat mândru de evoluția spectaculoasă a tinerilor și de modul exemplar în care au trecut peste cea mai dificilă probă de până acum.
Organizatorii sunt convinși că elevii vor continua să fie la fel de competitivi și implicați în astfel de activități. De-a lungul edițiilor s-a demonstrat că cine citește, câștigă. Pentru locul I au fost oferite 8 laptopuri HP, pentru locul al II-lea – 8 tablete Samsung, iar pentru locul al III-lea – 8 smartwatch-uri Samsung Galaxy. În plus, concurenții au fost recompensați cu premii în bani, 200 de pachete cu cărți, trofee, diplome și premii surpriză.
Comentários